Care este efectul de consens fals? Pentru ce este si de ce o manifestam? Ce relatie are cu stima de sine? Va dezvaluim aici!
Datorita psihologiei sociale, astazi cunoastem multe efecte si fenomene foarte curioase care au legatura cu modul in care gandim, relationam unii cu altii si traim in societate. Unul dintre aceste fenomene este efectul de consens fals. Crezi ca suntem constienti de eterogenitatea opiniilor noastre? Si ca toti avem propria noastra parere? Poate se intampla exact invers?
Despre aceasta este efectul consensului fals, pe care il vom explica pe parcursul acestui articol. Vom sti in ce consta, ce dezvaluie despre noi si despre stima noastra de sine, de ce se intampla si ce functii poate avea. In plus, vom aminti si cercetari interesante care au fost facute in legatura cu acest efect.
Efectul de consens fals: ce este si de ce se intampla?
Potrivit psihologiei cognitive, efectul consensului fals este tendinta de a presupune ca ceilalti gandesc si actioneaza ca noi intr-o masura mai mare decat este de fapt cazul. Cu alte cuvinte, prin acest efect, credem ca modul nostru de a gandi sau de a actiona este mai popular decat este in realitate. Adica supraestimam gradul de acord pe care il au altii, in raport cu noi, in opinii, idei sau comportamente.
De ce apare efectul de consens fals? Ce functie are? Faptul ca oamenii vor sa se simta sprijiniti in raport cu modul in care ne comportam sau cum gandim este o realitate. Din acest motiv, printre altele, apare efectul consensului fals.
In plus, gandirea ca altii gandesc ca noi ne creste increderea in sine. In cateva cuvinte: cu totii vrem sa credem ca comportamentele noastre sunt „normale”, adica nu sunt departe de norma, pentru a nu ne simti ciudati sau vinovati de ceva ce facem sau gandim.
Mentine stima de sine
Exista diferite ipoteze care incearca sa explice acest efect; Unul dintre ei postuleaza ca petrecerea timpului cu oameni care gandesc ca noi ar putea intari conceptia gresita ca majoritatea celorlalti cred ca noi.
Alte ipoteze se refera la construirea si mentinerea stimei de sine ca fiind cauza acestui fenomen . Pana la urma, a ne gandi ca altii au aceeasi parere ca si noi ne poate face sa ne simtim mai „normali”, mai „acceptati” sau mai „echilibrati”, intr-un anumit fel.
„Dedica-te sa te simti bine cu tine, cu cine iti vei petrece restul vietii.”
-Anonim-
Cresteti increderea in sine
Pe de alta parte, exista ipoteze care presupun efectul consensului fals ca mecanism de aparare (pe care il vom discuta mai detaliat in sectiunea urmatoare); Potrivit acestor teorii, efectul ar aparea spontan si automat si ar cauta sa ne protejeze increderea in sine.
In general, ne place sa simtim ca avem „dreptate” si ca nu gresim; Pentru a face acest lucru, cautam sprijin extern, chiar daca este supraestimat.
Mentine echilibrul emotional
In sfarsit, efectul de consens fals ar fi explicat si ca un mecanism care ne permite sa mentinem echilibrul emotional ; In plus, a fi alaturi de oameni care gandesc la fel ca noi (sau pe care credem noi ca fac, intr-o masura mai mare decat sunt ei cu adevarat), ne-ar intari relatiile sociale in grupurile de egali.
Pana la urma, totul are de-a face cu acelasi lucru: sa ne simtim acceptat, sa crestem stima de sine si sa sporim acel echilibru intern pe care il cautam constant.
„Viata este ca mersul pe bicicleta; pentru a-ti mentine echilibrul trebuie sa te misti in continuare.”
-Albert Einstein-
Un mecanism de aparare?
Sigmund Freud, un neurolog austriac considerat parintele psihanalizei, a formulat la inceputul secolului trecut cateva ipoteze care ar putea explica de ce avem tendinta de a gasi sprijin supraestimat si nerealist din partea celorlalti in tot ceea ce facem.
Potrivit acestuia, efectul consensului fals ar fi un mecanism de aparare. Freud l-a botezat cu numele de proiectie; proiectia presupune atribuirea altora (la bine si la rau), a propriilor idei si sentimente. Aceasta ipoteza, asa cum am comentat anterior, ar fi sustinuta de unii experti in psihologie sociala.
Cum mentinem efectul consensului fals?
Lipsa de informare privind sustinerea reala a propriilor opinii poate contribui la mentinerea efectului de consens fals. Adica daca nu stim cine ne sustine cu adevarat sau cine gandeste la fel ca noi, putem avea tendinta de a-l „inventa” pentru a compensa, prin acest efect.
Pe de alta parte, efectul consensului fals se mentine deoarece oamenii tind sa caute opinii care sa urmeze aceeasi linie si sa le ignore sau sa le dispretuiasca pe cele care se indeparteaza de ideile noastre sau pe cele care ne-ar conduce sa stim cu adevarat cati oameni ne sustin. .
In aceasta din urma consta rationamentul motivat, o prejudecata prin care dorintele, motivatiile si convingerile noastre inconstiente influenteaza modul prin care interpretam realitatea.
Este patologic?
Acest fenomen face parte dintr-o gandire sociala comuna . Asta nu inseamna ca nu ne poate cauza anumite probleme, mai ales cand avem tendinta de a crede ca totul, absolut tot ceea ce facem sau gandim, este gandit de toti oamenii. Atunci alterarea perceptiei realitatii ar fi mult mai mare.
Interesant, este foarte probabil ca absenta acestei partiniri sa fie ceea ce este cu adevarat patologic (desi in grade diferite). In acest sens, grupul lui Tabachnik a descoperit, in 1983, ca exista oameni care nu au aceasta partinire; Astfel de oameni ar simti chiar ca nimeni nu ii sustine si ca ideile lor sunt complet departe de „normale”.
Mai precis, Tabachnik si colegii sai, in studiu, au descoperit ca persoanele cu depresie ar putea prezenta o partinire total opusa si asta ar implica absenta efectului de consens fals.
Investigarea fenomenului
La cativa ani dupa ce Freud a vorbit despre efectul consensului fals ca mecanism de proiectie, in anii 1970, acest efect a inceput sa fie investigat si precizat . Cercetatorii Lee Ross, David Greene si Pamela House au fost cei care, in 1977, au realizat un studiu in care le-au cerut studentilor sa raspunda la doua intrebari.
Prima intrebare a fost: ati accepta sa porti un semn agatat pe care scrie „pocaiti-va” si sa va plimbati cu el prin campus? Unii dintre elevi au acceptat provocarea, altii nu. Dupa aceasta prima parte a experimentului, li s-a cerut sa estimeze procentul de oameni care credeau ca au dat acelasi raspuns ca si ei.
Rezultatele au fost urmatoarele: toti elevii, indiferent daca acceptasera sau nu sa poarte afisul, au supraestimat procentul de persoane care ar fi ales aceeasi varianta ca ei. Mai precis, elevii care au acceptat sa poarte afisul, in medie, s-au gandit ca 60% dintre ceilalti elevi ar accepta si ei sa-l poarte. In ceea ce priveste grupul de elevi care nu au acceptat sa poarte afisul, ei credeau ca doar 27% dintre elevi ar accepta sa-l poarte.